Tu cat ai rezista pe matinal ?

In dimineata asta nu-mi convine nimic. Nu suport castile pe urechi. E absurd sa le pun din moment ce nu e nimeni in redactie. E ca si cum mi-as crea propria bula in marea asta izolata invaluita de ceata.

E ca dracu sa te trezesti la 5 jumate, cand toata lumea e cufundata in visare. Pe strada si masinile au adormit si pot sa le aud sforaiturile metalic cand trec pe langa ele.

Ma trezesc noaptea si tot atunci revin acasa. Ziua a devenit un moment tranzitoriu inceput si terminat cu zgomotul cheii bagate in usa.  Mi-e dor sa fiu reporter. Sa alerg pe teren, sa ma apuce emotia relatarilor, sa clachez pe la congrese cate 11 ore cand castigatorul care mi-a promis interviu in exclusivitate se razgandeste, si e 2 dimineata ora propice pentru a-l baga in ma-sa.

Tot ce a fost palpitant s-a stins sub fundul meu fixat de aproape un an in redactie. Trezitul la 11 s-a mutat cu 6 ore mai devreme, alergatul pe teren cu microfonul in mana a fost inlocuit de jurnale, dead-line-urile expira intotdeauna la fara un minut.

„Suneteeeee” – e automatismul dupa care functionez acum. „Suneteeee” e apelul care ma face sa sar de pe scaun, sa-mi fixez pleoapele cu scobitori si sa ma trag de limba ca sa fiu in stare sa articulez 7 minute de vorbe.

Toti prietenii cu state vechi pe matinal fug acum de el ca dracul de tamaie. Amintirea trezitului cu noaptea-n cap, a restului de zi petrecut in stil zombie si a existentei izolate de gasca ce invadeaza redactia la miezul zilei – toate astea cauzeaza crapaturi de ochi si reactia la unison „Matinaaal ?! Nici pentru toti banii din lume!”.

Presimt ca nu mai am mult pana acolo. Intrebarea este cat ?