Pietricel s-a mutat pe .ro

Noiembrie 30, 2010

Am casa noua, exact de ziua mea. M-a ajutat Piticu sa ma mut si mi-a castigat eterna gratitudine prin gestul asta:)

Asadar, ca era si cazul zicea Arhi, de aici inainte prestez pe pietricel.ro. Enjoy!

Anunțuri

Sunt o persoana sociabila. Multi dintre voi ma cunosc, ma aud sau m-au zarit macar o data. Nu in poze:)

Am sute de cunostinte, zeci de amici si cativa oameni pe care ii iubesc. Ii pot numara pe degetele de la 2 maini si se extind putin si la picioare.

Am avut prieteni cu duiumul. Daca trag linie si adun, imi dau seama ca 40 % au fost manati de interese, vreo 20 de procente erau prieteni conjuncturali si restul s-au cernut.

Mainile mele de prieten  stiu cine sunt. Ma cunosc din scoarta in scoarta si pentru asta ii iubesc. Ne bucuram de devotament reciproc. Ne sunam cand nu ne e bine, ne certam cand e cazul dar ne si impacam la fel de repede.

sunt cei cu care esti solidar chiar daca suferinta lor ti se pare uneori absurda. sunt cei pe care ii primesti la 3 dimineata daca vor sa vina in vizita sau daca le-a murit hamsterul.

Nu rezonez cu multa lume. Poate ca de asta multi se uita cas la mine. Nici ca-mi pasa! Am prieteni adevarati si cu ei alaturi, cuceresc lumea.

 

Ceata

Noiembrie 20, 2010

Numai toamna tarziu berceniul se confunda cu peisajul londonez. Merg noaptea pe alei pustii si in jurul meu se lasa ceata peste oras, peste pisici fara stapan care miauna la luna, peste mine la nivel celular.

Imi apasa umerii cu mantaua ei alunecoasa, pune o patura lipicioasa peste felinare si inunda totul intr-o lumina difuza.

Ceata asta linge trotuarele si se amesteca in frunzele pastelate imprastiate pe pamantul care s-a acoperit cu covorul cazut din copaci. Ca pentru o perioada lunga de hibernare. Stie el ceva.

Pamantul stie ca urmeaza o perioada grea ce se trece numai cu o manta. O manta de vreme rea. Dar nici promisiunea mantalei nu aduce previziunea unei zile cu soare.

Ceata a inghitit orasul. Strange balconul intr-o imbratisare sufocanta si sufla amenintator pe balamaua usii ce da in camera. Nu pot decat sa o astept, e aproape aici.

Enjoy it alone

Noiembrie 16, 2010

Vreau sa ma trantesc in nisip si sa stau acolo pana cand se face vara. Sa fie primavara si aerul rece dinspre mare sa ma loveasca din plin in fata. Sa simt stropii salini pe papile dupa ce gust aerul. Sa prind nisip in maini si sa il las sa mi se strecoare printre degete, pentru ca asta e natura lui.

Vreau sa stau singura acolo si sa nu ma gandesc la nimic. Doar acolo pot sa nu ma gandesc la nimic. Sunt momente pe care nu le poti savura decat singur.

Cum ar fi razele soarelui care pica printre frunze, de dupa un bloc, la apus. Mirosul de frunze arse care se strecoara dimineata devreme printre casele adormite de la Casin si-mi gadila narile. Scrisorile pe care ti le scriu pe un petec de hartie la cursuri si  nu mai apuc sa le trimit.  Cantecul poticnit pe care il incearca cineva la pianul asezat pe parchetul masiv dintr-o casa care miroase a lemn.

Mersul pe jos pe sub un manuchi de baloane colorate tinute strans de un clovn trist. Sinele de tren care ling pamantul de sub Podul Grant.

 

 

 

Am primit o leapsa de la Maldita cea solidar-matinala. Ma intreaba cum a fost viata mea pana acum. Etapizat.

Tin sa anunt ca ma bucur ca am doar 25 de ani, ca scriu mult mai putin decat celelalte lepshuite:) Sa incepem deci :

Prima amintire o am de la un an sau doi cand ma tineam de barele reci de lemn ale patutului in asteptarea biberonului, care nu mai venea domne’ !

La doi ani am inceput sa umblu in patru labe pe sub scaune si sa-mi cladesc o lume intreaga sub masa din sufragerie. Acolo era universul meu in care decapitam papusi si ma jucam cu masinute.

La 5 ani am iesit prima data singura in fata blocului si am inceput seria de julituri in genunchi, tavalit pe jos si jucat sotron toata ziua.

La scoala am intrat la 6 ani si-un pic, pentru ca Tataie ma invatase deja sa citesc. Nu e deloc extraordinar. Invatatoarea ma lasa sa le citesc celorlati copii cand iesea intr-o pauza de tigara si am ajuns sa ma plictisesc rapid de bastonase si cerculete.

La 10 ani picam la clasa speciala de franceza, limba care nu a ajuns sa-mi placa decat mult mai tarziu, in adolescenta.  Eram stralucita la romana si praf la mate.

S-a schimbat asta peste 4 ani. Tot atunci am aflat ca am un frate. L-am cunoscut si l-am placut. Tot la 14 ani intram la un liceu bilingv de italiana si ajungeam din primul an la olimpiada.

La 15 ani ieseam pentru prima data din tara si aflam ce gust are Cherry Cola. Ma plimbam prin Italia si Viena si ma intorceam acasa cu revelatia unei altfel de vieti.

A urmat perioada mea de concerte Iris si excursii la munte si la mare.

La 18 ani am luat bac-ul si m-am gandit ca mi-ar placea sa ma plateasca cineva pentru cum gandesc. Asa ca am ales jurnalismul, locul unde mi-am intalnit cele mai bune prietene, Ana si Ramona. La 20 de ani invatam butoane la RFI in timp ce imi asiguram banii de buzunar facand check-in la Tarom.

Am avut multe de invatat. La 21 de ani viata a luat o turnura neasteptata si am ales o cale  pe care o strabat acum. Fara regrete. ( Regreteee, eu nu am regreeteee).

Tot la 21 de ani bateam cu pumnul in masa si ma angajam la RFI, unde sunt si acum. Faina treaba!

La 22 m-a lovit marea dragoste. Tot la 22 am plecat de la mama de acasa si acum ne intelegem mult mai bine.

La 24 de ani a murit tataie, singura influenta masculina din viata mea. Tot la 24 am inceput sa ma imprietenesc cu oameni faini si am inceput sa am mai multa activitate in on-line. De atunci lucrez si la Dietetik.ro.

La 25 am ajuns la varsta la care mama ma nastea. Nu ma bat inca astfel de ganduri, nici macar copiii nu-mi trezesc mare interes.

In schimb ma uit cu frustrare ca trebuie sa completez deja la a treia optiune formularele cu privire la grupa de varsta 🙂

Verde

Noiembrie 11, 2010

Mult verde, oriunde ma uit. Ascuns sub frunzele galbene de toamna, mangaiat de firul subtire al razei de soare.

 

Keeping the mask on

Noiembrie 4, 2010

cand iti vin nervii exact in ceea ce se cheama moment inoportun, e suficient sa urmezi cativa pasi care sa te ajute sa mentii aparentele si chiar sa pari in al noulea cer ….
pasul 1 : te uiti in jur, niciodata la un punct fix si zambesti larg, cu falcile bine inclestate.
pasul 2 : vorbesti, chiar daca nu ai despre ce…gasesti repede un subiect si incepi sa vorbesti cu persoana din stanga sau din dreapta pana la epuizare.
pasul 3 : te misti mult in incaperea respectiva si incerci sa iti tii mintea ocupata.
pasul 4 si cel mai disperat : bei.
si daca toate astea nu merg, inseamna ca in primul rand nu esti ipocrit – sau, spus intr-un mod diplomat, nu ai fi un bun actor…in al doilea rand, cum am stabilit deja ca ATF-ul nu e de tine, te duci dracului acasa.