Nu as fi crezut ca ma pot simti vreodata atat de bine in apropierea locului de munca. De obicei, cand termin programul fug de acolo cat vad cu ochii, aseara insa m-am intors in zona Domenii.

Nu la munca ci la rasfat. Spa si rasfat pentru bloggerita din mine. Ah, ce-mi place statutul asta! Am trecut de la tinuta de gala la costumul de baie in no time desi, trebuie sa recunosc costumul improvizat al Ninei, mi-a facut cu ochiul.

Printre bulbucii din SPA, am stat la taclale cu Sana, Anurim, Maldita, Cristina Bazavan, Raluca Popa, Adina Necula – care s-a mutat pe domeniu nou, da ? – Nina si Marie Jeanne.  Cu ocazia asta am vorbit cu  Sorina Topceanu de la Millenium si Oana Tanase de la Residence – felicitari pentru idee!

Pune  niste femei la o masa si vor sta ore intregi de vorba fara sa dea vreun semn de plictiseala. Discutiile ne-au fost intrerupte doar de ovatii la adresa bucatarului sef Mohamed care ne-a rasfatat cu delicii culinare. Ah humus! ah labne! ah creveti ! ah mancaruri ce nu se gasesc in Berceni 🙂

De obicei nu relationez cu chelnerii, dar al nostru, care cred ca era sef de sala m-a uimit prin comportament. Discursul, punctat cu mici glumite inspirate si atitudinea de butler la un lord englez, m-a facut sa-l simpatizez imediat.

Va amintiti cand spuneam ca nu exista viata dupa matinal ? Cristina Bazavan mi-a dat dreptate si m-a convins cu niste argumente care au percutat puternic in creierasul meu, ca 2 ani e limita la care te poti retrage intreg de pe o astfel de tura.

Nu se termina totul aici. Dupa masa am mers in camera si am admirat pantofii de la Mihaela Glavan. Maldita era in raiul pantofilor, Sana inca asteapta raiul dupa post:) Cum eu arat ca si cum as planta castraveti, cand ma urc pe tocuri, am evitat sa distrez toata audienta.

Ne-am distrat, am admirat superba terasa a hotelului boutique Residence Spa Domenii si ne-am dus la culcare.

Am dormit cu Sana si ne-am chitcait pana la loc comanda, sper ca nu spre disperarea Raluxei care isi facuse cuib vis-a-vis.

Intotdeauna mi-am dorit sa vad cum e sa petreci o noapte la hotel in Bucuresti. Acum stiu si gratie Residence  Domenii Plaza, mai vreau.

Noroc ca e aproape de birou si ma pot duce oricand:D

Nouvelle Vague concert perfect

Noiembrie 22, 2010

 

Nimeni nu m-a mai rugat vreodata la un concert sa strig cu toate puterea ‘Fuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuck!”.  Nimeni pana la sarmanta frantuzoaica Mareva Galanter.

In rochia ei neagra, mulata pe corpul filiform s-a desprins in vocalize, ciripituri si sudalme iscusit ondulate. A cantat alaturi de nebuna blonda, expansiva Nadeah Miranda, melodiile pe care le ascult in heavy rotation.

Melodiile de pe noul album, Couleurs sur Paris nu au lipsit si mi-au placut, aproape la fel de mult ca cele pe care le stiu by heart.

In a matter of speakins a fost awesome, desi Anurim, care mi-a luat biletul la concertul Nouvelle Vague, spune ca se astepta la altceva.

Intr-un fel si eu ma asteptam. Ma asteptam sa iasa mai repede oamenii din starea de inertie, sa nu se ridice in picioare doar dupa ce a inceput Nadeah sa sara prin Sala Palatului. A dansat, s-a catarat pe balustrada si s-a tavalit pe scena. S-a pupat cu oameni din public si a cantat cu ei.

Energia asta debordanta mi-a creat o stare extatica. Stare pe care nu o am de obicei, in special cand afara ploua.

Gaudeamus

Noiembrie 20, 2010

Am fost si la Gaudeamus. Agitatie mare, carti peste carti, nu cu mult mai ieftine decat in librarii. Lume buna, lume care alege carti doar pentru ca le-au zarit in nu stiu ce top. Lume care nu stie daca Bukowski a scris despre nemurirea sufletului sau despre cum scapi rapid de latei:P

Pentru cei care au ridicat mana la primul raspuns, doi, stati jos!

Tot la Gaudeamus am mai vazut si excursii cu clasa. Nu, nu venisera sa cumpere carti din colectia Biblioteca pentru toti. Doamnele profesoare ii adusesera pe elevi la standul unde se desfasura evenimentul organizat de Paprika Tv. Deci haleala.

Mi-am luat 4 carti si am plecat. Gaudeamus Igitur…Arhi stie continuarea:)

Targul e deschis pana duminica la Romexpo. Intrarea e 4 lei.

 

Nouvelle Vague la Bucuresti

Noiembrie 19, 2010

Mare bucurie imi face Anurim in ziua pe care o incep cu ochii crapati, dupa 3 ore de somn si tot atatea mojito. Mmmm, Mojitooo!

Inapoi la turma mea de oi virtuale – nu, nu vorbesc despre voi, cititorii mei fideli (buna, mama!)- aflu ca luni ne ducem sa dansam si sa cantam cu Nouvelle Vague. Au mai venit ei in Bucuresti dar niciodata in formula asta, cu o tipa care are radacini romanesti.

Nu ca asta ar conta dar parca imi gadila putin mandria si ma gandesc ca atunci cand o sa plec in sfarsit din tara asta, ne putem intalni pentru discutii nostalgice despre Romanica.

Ma bucur ca nu o sa ma dedau la „dancing with myself” ci ca o sa dansez cu Anurim. Multumeeesc!

Acum o mai astept pe Ciupercutza ca o batea un gand sa vina. Deci ?

 

Sick and tired of waiting

Noiembrie 17, 2010

Sunt cea care asteapta, ma recunosti dupa umerii lasati in jos. Am absolvit cursul de „asteptat fara profesor” magna cum laude. Toata viata mea am asteptat. Ceva, pe cineva, un autobuz, o sansa, o invitatie, o clipa de respiro, o mare de calm, un suvoi de pasiune.

Toleranta mea e facil confundabila cu indolenta pentru ochi profani. Ma pui intr-un colt si astept. Astept sa ma bagi in seama, astept sa faci un pas, astept sa-mi dai atentie. E la fel peste tot fie ca sunt la doctor, la o conferinta sau la o intalnire.

Uneori asteptarea mi-a adus beneficii. Asta se intampla insa mai demult, cand mizele erau derizorii. Secretul in tehnica asteptarii este ca trebuie sa stii pana cand trebuie sa o faci.

Daca stai prea mult, iti amortesc simturile si vezi cu tristete cum trec lucrurile pe langa tine. Daca te grabesti, risti sa bruschezi lucrurile si sa nu-ti mai atingi obiectivele.

Dupa maratonul de” asteptat lentete”, ma simt pregatita pentru actiune. Fac ce simt ca e bine, fara prea multa analiza. Iau ce consider ca imi apartine. Primesc ce consider ca imi lipseste.

Pe tine ce te scoate din letargie ?

Cireasa din colaj

Noiembrie 11, 2010

Se intampla ca pe oriunde merg sa dau de prieteni. In carne si oase si nu numai. Iata cum, ieri la atelierul de colaje de la Lente, am dat de Sana. Cum care Sana ? Dooh! Cireasa din livada.

Am gasit-o in paginile de vara din Decat o revista, in 2 fotografii din articolul despre Vama Veche. Nu va imaginati ca a fost extrem de usor de recunoscut. Pentru asta trebuie sa stii detaliile corpului de cireasa si numarul dungulitelor de pe costumul de baie care-i acopera pielita rosiatica.

Prietenii se recunosc in multimi haotice. E o lege a atractiei or something. Anyway, de aici incolo, o sa beau cafeaua cu cireasa. Pentru ca minunatul colaj e pus pe tumblerul meu de la Starbucks.

Mastile permise – Lierac

Octombrie 27, 2010

 

Fiecare dintre noi poarta la un moment dat o masca pentru care e criticat. Zambesti cand nu-ti vine decat sa te asezi pe o piatra sa plangi, mimezi supararea pentru a-ti arata autoritatea la job, vorbesti dragut cu sefii ca sa ajungi pe postul la care visezi de 3 ani.

Lista e inepuizabila.

Am descoperit insa si masti pe care lumea nu numai ca le lauda dar te si incurajeaza sa le porti. Ca sa trecem de la figurat la propriu, vreau sa va povestesc despre Lierac Masque lifting.

Dupa o noapte la karaoke m-am speriat de propria imagine reflectata in oglinda si pana nu am aplicat masca minune pe fata nu m-am putut privi. E simplu de aplicat si iti cladeste atat de repede o fata noua si luminoasa ca nu stii ce zana si-a falfait bagheta pe langa tine.

Am fost de-a dreptul ravissanta. Un singur lucru ma deranjeaza la masca. La fel ca si  Lierac Mat Chrono, crema primita in testare, e al dracului de scumpa.

Vorba aia :  dai un ban, dar ai o fatza!