Din dor de el

Iulie 31, 2010


Scriam postul asta in urma cu doi ani. Doi ani care nici nu stiu cum au trecut. Doi ani de cand mai vorbesc doar rar cu Tataie. In vis.

„e peste tot si nicaieri in lumea mea…peste tot si nicaieri in lumea lui.
sta pe scaunul lui vechi, asezat in mijlocul camerei si isi framanta mainile incet, asa cum mesteca cineva o prajitura in care stie ca s-au strecurat coji de nuca.
degetele noduroase poarta si acum amprenta muncii la camp, palmele-i sunt batatorite si stranse parca sa cuprinda in forma lor rotunjimea lemnului pe care l-au lustruit cand infigeau sapa in pamant.
din cand in cand isi ridica privirea albastra ca cerul ca sa ma priveasca. atunci doar iese din lumea lui , doar pentru o secunda, dar nu se regaseste in a mea si il vad cum isi misca privirea dezorientat.
„ce faci, tataie?” porneste dialogul lucid ca sa il termine cu povesti despre oameni disparuti de mult si fantasme.
Nu mai e aici, dar nici acolo… in universul lui, printre prietenii de pe ulita satului nu se simte acasa.
Singura lui dorinta e sa mearga acasa, acasa pentru el nu mai e apartamentul cu doua camere in care locuieste de peste 20 de ani, acasa e undeva in alt spatiu, in alt timp, o bula de aer intr-un vid.
„stati asa sus aici la etajul 8!” spune privind pe geamul de la bucataria pe care o simte straina si ne roaga iar sa il ducem acasa…
sa ii spun ca e acasa sau mai bine ca acasa nu mai exista ?
noptile sunt albe pentru el, atunci lumile se intersecteaza si realitatea e absorbita de fictiune. prin valul de fantasme se vede prizonier, captiv intr-o balta plina cu noroi in loc de pat, incearca cu disperare sa se salveze , sa fuga mereu spre casa…se urca pe scaune , sfasie carpeta de pe perete in speranta ca poate ascunde o iesire secreta, si cauta drumul spre casa chiar si in snurul jaluzelei pe care si-l infasoara dupa gat.
bunica ii e pavaza , dar doar atunci cand o recunoaste. cand nu, e esenta feminina din toata viata lui si ii devine pe loc mama, sora sau iubita pana acum uitata.
povetele i-au ramas aceleasi , in locul asta pe care acum nu il vede ca apartinandu-i.
imi repeta cu acelasi ton cu care imi spunea in serile de iarna cand ma scotea la plimbare tragand puternic de haturile saniei : „sa inveti, tataie! sa ajungi cineva!”.
acum mainile noduroase mangaie incet rama ochelarilor acoperiti de praf pe masa altadata plina de ziarele pe care le citea facand comentarii de la articol la articol. literele nu il mai atrag, televizorul il plictiseste, sta cu ochii strans inchisi si murmura incet refrenul deja impregnat in pereti casei lui ” hai sa mergem acasa”.

Anunțuri

One Response to “Din dor de el”

  1. cami Says:

    Andreea, mi/ai dat lacrimile cum nu a mai facut/o nimeni in ultimul timp. Imi aduc aminte cum povesteai atunci, m/ai facut sa ma simt rusinata ca eu nu tin socoteala pierderii mele.
    Te felicit, iti multumesc si te pup.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: